Dicționar Tehnic

ABCDEFGHIJKLMNOPRSTUVWXYZ
  • ABS (Antilock Braking System) – sistem de evitare a blocării roţilor la frânare. Datorită acestuia, conducătorul auto nu mai pierde controlul volanului în zonele alunecoase, deoarece acest sistem acţionează direct asupra fiecarei roţi astfel încât forţa de frănare va fi reglată, evitându-se astfel deraparea automobilului.
  • Adaptive Cruise Control (ACC) Tempomat care se adaptează la vitezele variate ale celorlalţi participanţi la trafic şi care ajustează distanţa dintre vehicule. Există şi sisteme care iau în considerare ghidarea laterală.
  • All Wheel Drive – sistem de tracţiune în care toate cele patru roţi sunt acţionate de motor. Sistemele AWD sunt superioare celor 4WD (tracţiune pe 4 roţi) deoarece primele pot fi folosite indiferent de starea drumului. Sistemele AWD folosesc un diferenţial central care permite roţilor din faţă şi celor din spate să se învârtă la viteze diferite.
  • Absorbitor de şocuri – dispozitiv hidraulic folosit pentru a atenua efectul oscilaţiilor suspensiei. Acest dispozitiv transformă mişcarea în căldură împingând forţat uleiul prin canale, canale ce fac parte dintr-un dispozitiv tubular.
  • Airbag – cunoscut de asemenea şi ca Sistemul de reţinere suplimentar, este un dispozitiv pasiv care absoarbe o parte din impact în timpul coliziunilor frontale. Acest sistem va ajuta la evitarea contactului dintre conducător şi volan, bord sau parbriz. Airbag-ul este acţionat automat de nişte senzori aflaţi în partea din faţă a autoturismului. Pentru a maximiza eficienţa, pe lângă acest sistem trebuie folosite şi centurile de siguranţă.
  • Alarmă auto – sistem de securitate care împiedică pătrunderea prin efracţie în vehicul. În momentul activării, acesta supraveghează motorul, uşile, portbagajul, radio-ul şi contactul motorului. Modelele de lux au integrate şi un sistem de supraveghere a spaţiului din interiorul autoturismului. Atunci când este declanşat semnalele acustice şi sonore intră ân funcţiune pentru 30 de secunde.
  • Alezaj – diametrul interior al unui cilindru.
  • Aliniament - se referă în general la aliniamentul roţilor şi reprezintă ajustarea corespunzătoare a suspensiilor din faţă şi din spate.
  • Ambreiaj – dispozitiv folosit pentru a transfera puterea de la cutia de viteze la roţi. Este alcătuit dintr-un mecanism pe bază de plăcuţe impregnate cu un material pentru fricţiune, cu rol de transfer a energiei de la motor la puntea tractoare. Este folosit şi pentru a izola componentele care se rotesc ale vehiculului de cele fixe.
  • Ampatament - distanţa dintre axele osiilor extreme ale unui vehicul.
  • Angrenaj - roţi zimţate de angrenaj construite din oţel dur care trimit puterea între arborii de mişcare. Se întâlnesc mai multe tipuri de angrenaj. Angrenajul diferenţial transmite puterea motorului la puntea motoare. Poziţionarea lui face ca roţile din spate sa se învârtească la viteze diferite în cazul unei curbe. Angrenajul planetar este folosit de cei de la Benz şi este alcătuit din mici pinioni, în jurul unui angrenaj central, care trec printr-un inel circular.
  • Arbore cotit - arbore conceput pentru a se roti contra direcţiei de rotaţie a arborelui principal al motorului, astfel încât să reducă sau să anuleze vibraţiile produse de motor.
  • Articulaţie - componentă a suspensiei prevazută cu un racord la fiecare capăt.
  • Articulaţie sferică - o articulaţie flexibilă constând dintr-o bilă aflată în interiorul unui spaţiu. Articulaţiile sferice acţionează ca un pivot care permite pornirea roţilor din faţă compensând schimbările de rotaţie şi de direcţie care pot să apară în timpul condusului.
  • Articulaţie universală - o articulaţie care transmite mişcarea de rotaţie dintre doi arbori care nu sunt într-o linie dreaptă.
  • Atenuator de şoc - tip de amortizor elastic care acţionează atunci când suspensia atinge punctul maxim de comprimare. Acţiunea este aceea de rigidizare treptată a suspensiei.
  • Ax oscilant - suspensie independentă situată în spatele maşinii ce utilizează semiarbori cu articulaţii cardanice la capetele interioare, de ambele parţi ale diferenţialului.
  • Bandă de frână - material de fricţiune ataşat (prin lipire sau nituire) unui sabot de frână pentru a încetini sau opri maşina.
  • Bară de torsiune - tip de arc care pe măsură ce este comprimat sau întins se răsuceşte.
  • Bielă - piesă asemănătoare unui braţ care face legătura între piston şi vilbrochen, transformând mişcarea pistoanelor într-o mişcare rotativă.
  • Bloc motor - partea de bază a motorului de care se ataşează şi alte părţi. Putem găsi pe blocul motor cilindrii şi partea superioară a carterului.
  • Braţ oscilant - acţiunea tachetului este transmisă la tija supapei de o pârghie cu pivot ce poartă denumirea de braţ oscilant. Mişcarea ascendentă a tachetului este transformată în mişcarea descendentă a tijei supapei.
  • Braţ suspensie - element din spate al suspensiei având un membru care pivotează în faţă şi în spate.
  • Bucşă - parte componentă a suspensiei, alcatuită dintr-un manşon de cauciuc care leagă două tuburi de oţel coaxiale. În cazul unui drum dificil, libertatea de mişcare a bucşei în diverse direcţii atenuează senzaţia de disconfort şi îmbunătaţeşte manevrabilitatea maşinii.
  • Bujie – element component al sistemului de aprindere. Energia înaltă este transferată într-un arc care face legatura între electrozi. Arcul aprinde amestecul aer-benzină şi face ca el să se extindă şi să furnizeze energie, energie care acţioneaza pistonul.
  • Capacitate cilindrică reprezintă volumul dislocat de pistoane, într-un motor cu ardere internî, în cursa lor de la punctul mort interior până la punctul mort exterior. Se exprimă în cm³ sau în litri.
  • Carburator este un element al unui motor cu ardere internă, cu aprindere electrică, ce are rolul de a atomiza aerul şi combustibilul şi de a le introduce la motor într-o proporţie controlată.
  • Caroserie reprezintă componenta unui autovehicul, amenajată pentru transportul oamenilor şi al mărfurilor, asezată deasupra osiilor şi a roţilor.
  • Catalizator reprezintă un element al sistemului de evacuare a gazelor de eşapament, ce are rolul de a reduce poluarea atmosferică prin rearderea gazelor. Este format dintr-o carcasă din oţel ce cuprinde in interior mai mulţi faguri cu suport ceramic sau metalic pe care se depun substantele cu rol catalitic.
  • Cifra octanică reprezintă un numar care măsoară rezistenţa benzinei la detonaţie (aprindere prematură). Cu cât este mai mare cifra octanică, cu atât mai mică este probabilitatea unei detonaţii.
  • Controller Area Network (CAN) este un sistem de comandă pentru funcţiile electronice interconectate ale maşinii.
  • Electronic Stability Program (ESP) reprezintă programul electronic de stabilitate ce defineşte sistemul care încearcă să menţină pe traiectorie o maşină care derapează, prin frânarea direcţionată a fiecarei roţi.
  • Electronic Stability System (ETS) se referă la reglarea patinării tracţiunii.
  • Electronic Traction Control (ETC) înseamnă control electronic al tracţiunii.
  • Euro 3 este un nivel de depoluare cunoscut şi sub denumirea de Euro 3 sau Euro 2000, ce a fost impus pentru autovehiculele destinate pieţei europene începând cu anul 2000.
  • Four Wheel Steering (4WS) este un mecanism care permite şi roţilor din spate să fie direcţionate. Unghiul de direcţie este adesea limitat la 2-3 grade. Acest mecanism asigură mai multă stabilitate la viraje.
  • Global Positioning System (GPS) – graţie unui satelit aflat pe orbita Pământului, permite localizarea cu o precizie de 5 metri a locului în care vă aflaţi.
  • GPL – abreviere pentru Gaz Petrolier Lichefiat.
  • Injecţie de benzină – sistem de alimentare întâlnit la motoarele cu aprindere prin scânteie; injecţia oferă o măsurare precisă a combustibilului şi a aerului rezultând astfel o economie de carburant şi o putere crescută.
  • Injectţe de combustibil – metodă de alimentare întâlnită la motoarele cu ardere internă. Combustibilul este injectat, la momentul oportun al ciclului motor, prin intermediul unuia sau a mai multor injectoare.
  • Injecţie directă - model de injecţie de motorină sau benzină direct în camera de ardere.
  • Limited Slip Differential (LSD) – diferenţial care reduce diferenţa de viteza dintre roţi. LSD-ul îmbunătăţeşte tracţiunea împiedicând roata care patineaza să mai primeasca putere de la motor. Roţile sunt acţionate diferit la condiţii normale de drum, dar tracţiunea este îmbunătăţită când maşina rulează în noroi sau pe zăpadă.
  • Manevrabilitate reprezintă capacitatea unui automobil de a putea fi manevrat. Se referă la calitatea unui automobil, aflat în mişcare, de a i se putea controla cu uşurinţă direcţia de mers.
  • Mentenabilitate reprezintă calitatea unui produs de a fi întreţinut şi reparat foarte uşor.
  • Monocilindru reprezintă motorul cu ardere internă, ce are doar un cilindru.
  • Monovolum – caroserie într-un volum (caroseria integrează atât compartimentul motor, cât şi portbagajul şi habitaclul în aceeaşi celulă).
  • Multipoint Injection (MPI) – injecţie multipunct, ceea ce înseamnă că fiecare cilindru are propriul sau injector, putând astfel să fie aprovizionat optim cu combustibil.
  • Piston – componentă a unui autovehicul; este situat în cilindrul motorului în care se găseşte un fluid sub presiune în care efectuează o mişcare alternativă de translaţie.
  • Poly-Ellipsoid-System (PES) – farurile la care lumina (de halogen sau de xenon) este proiectată pe stradă printr-un reflector eliptic. Avantajul acestui sistem constă în proiectarea la înălţime mică a razei de lumină şi într-o iluminare foarte bună.
  • Rear Wheel Drive (RWD) – roţile din spate primesc toată puterea motorului. Tracţiunea pe spate oferă o manevrabilitate şi accelerare superioare faţă de tracţiunea pe faţă.
  • SDI – sigla automobilelor cu motor diesel cu absorţie şi cu injecţie directă.
  • Servodirecţie – componenta sistemului de direcţie ce are rolul de a micşora efortul conducatorului la schimbarea direcţiei.
  • SIPS este o descoperire a specialiştilor de la firma Volvo. Prescurtarea vine de la Side Impact Protection System, un termen ce denumeşte prima utilizare a airbagurilor laterale, precum şi a unui schelet foarte stabil al ramelor podelei.
  • Sistem de navigaţie reprezintă un ghid de orientare în trafic. Prin tastarea poziţiei autovehiculului şi a destinaţiei, este afişat traseul cel mai scurt sau cel mai puţin aglomerat. Acesta funcţionează prin intermediul satelitului.
  • SRS – prescurtare a termenului Supplemental Restraint System (sistem suplimentar de limitare a mişcării, care este folosit în cazul airbagului).
  • Traction Control System (TCS) reprezintă o reglare a patinării tracţiunii. Se mai folosesc termenii ASR, ETC sau TC. Sistemul împiedică rotirea roţilor de tracţiune şi sporeşte astfel stabilitatea la drum. Există două metode de bază: ori e micşorată electronic puterea motorului, ori se acţionează frâna roţii ce tinde să se răsucească.
  • VTG este un compresor turbo cu geometrie variabilă a turbinelor.
  • WHIPS – prescurtarea de la Whiplash Protection System, inventat de specialiştii de la Volvo. Acest sistem are menirea de a prelua greutatea suplimentară şi de a proteja capul şi spatele călătorului, în cazul unei ciocniri.
Breviar
Numele articolului
Dictionar tehnic auto
Autor
Descriere
Prin introducerea explicatiilor cu privire la termenii tehnici auto, InventiveAuto isi propune sa ofere o informare corecta in domeniu a utilizatorilor site-ului www.inventiveauto.ro.
Be inventive ... trust Inventive Auto ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInGoogle+Email to someone